Grupurile.

Toată lumea era organizată și se mișca doar în grupuri. La serviciu, la distracție, la odihnă, în vacanțe, la somn, la studiu, la sex chiar, nimeni nu putea sta singur sau în pereche. 

Marea majoritate erau minim trei în orice împrejurare. Da, și la făcut de dragoste erau trei din ce în ce mai mulți, și asta era regula. Nu se mai puteau simți bine doar cu un partener pe care spuneau că-l iubesc, era nevoie de un al treilea care ori să se uite, ori să continue, ori să pornească sau să sfârșească o partidă de amor.

Când murea cineva în groapă se băgau și cel mai bun prieten și iubita lui din ultimele zile. Erau îngropați de vii toți trei și abia a doua zi cei vii erau scoși și-și învățau astfel lecția, unii. Era unul dintre ritualurile de inițiere în eliberare. Cei doi scoși din groapă de vii deveneau cruzi și nemiloși ca Luir Kaal sau se uscau și mureau încet, dar sigur, în perioada imediat următoare.

Luir Kaal scurta suferința unora și-i elibera de durere pe strigoi: le reteza capetele, lanțurile de la gât se prăvăleau pe jos și vârcolacii avea astfel posibilitatea renașterii. Erau mulți moroi care după experiența îngropării de vii și decapitarea salvatoare a lui Luir Kaal începeau să vadă cu ochii noi din capul nou. Alții își luau capetele însângerate vechi și le puneau la loc pe gât cu tot cu hamurile și cătușele de la gât ca să nu le crească un cap nou cu o viziune nouă. Lipeau capetele tăvălite prin tărână cu scoci pe gât și așteptau cuminți să se lipească și să funcționeze normal din nou. Câțiva luau lopata și săpau la mormânt și se îngropau singuri de vii lângă fostul sau fosta pentru că nu suportau să vadă lumea cu ochii noi, deschiși. Era terifiant să vezi realitatea cu sufletul deschis.