Fabuloasa poveste a lui LUIR KAAL. Nașterea.

Părea a fi un om bun pentru ochii celor mulți. El era însă un sălbatic, un venetic, un animal, un necizelat. Uitându-te mai mult în ochii lui puteai vedea asta. Dar cine mai are timp azi de așa ceva? Oamenii nu se mai uită nici la ei în oglindă cu atenție.

Dacă ai întreba-o pe mama lui ți-ar confirma că-i mai rău ca ta-su. Știe ea ceva. Dar această parte secundă a lui era văzută doar de puțini. Vedeau doar câteva prezențe feminine sau prieteni cu care se însoțea în mlaștinile vieții. Mlaștini de unde unii n-au mai ieșit niciodată. Acolo Luir Kaal a înflorit ca un nufăr, a găsit resursele suculente necesare. Câțiva dintre cei din jurul lui și-au găsit sfârșitul în diversele nisipuri mișcătoare, fie ele mlaștini reci și uscate sau alte adâncimi calde și umede. Erau vremuri atipice și rapid schimbătoare. În rău pentru cei buni. Cine ținea pasul zâmbea, cine nu și mai și protesta sau se împotrivea era decapitat, eviscerat, jupuit.

Un pui de luptător dintr-un neam de luptători se năștea în mijlocul arșiței. Unde nu creștea iarba și apa era rară, acolo a apărut barbarul. Pe un tărâm unde semenii sunt legați ombilical pe viață. Erau puține planete asemenea.

Luir Kaal s-a născut dintr-o familie medie, absolut normală. Adică nici din spița aristocrată, din viță nobilă cu sânge albastru, dar nici din pălmași, din lucrători ai câmpului sau din muncitori din fabrici și uzine. A beneficiat de o educație bună, clasică pentru un copil din vremea lui. Excelentă s-ar putea spune având în vedere cataclismul ce avea să vină în anii următori când nimeni nu mai învăța nimic din scripte. Și mai nimeni nu se mai auto-perfecționa suplimentar în timpul liber. Care timp liber? Tocmai asta era una dintre probleme.

A fost antrenat de către tatăl său, de către câteva persoane străine specializate în formarea ucigașilor profesioniști și cizelat în auto-formare continuă ca măcelar prin practică zilnică. Vânează și fugi! Sângele de pe paloșul lui nu s-a uscat niciodată până în ziua de azi.

Toată lumea se uita la ecran, la Mare Ecran, și de acolo își lua fiecare știința, conștiința, educația, distracția, zâmbetul relaxat, iubirea și liniștea. Ultimele trei caracteristici erau specii extincte, dispăruseră demult pentru majoritatea care nu mai folosea ochii ca să vadă și să înțeleagă. O pleiadă de surogate erau livrate în schimb bieților orbi. Ei vedeau doar ceea ce li se livra prin geam, nimeni nu îndrăznea să se mai uite după perdeaua magică și nici nu credea că mai există o lume liberă și autentic frumoasă. Și lumea lor era încă superbă, dacă deschideai ochii și pășeai după ușa casei tapetate cu ecrane. Mai nimeni n-o mai făcea. Se mulțumeau cu mâncare, băutură, distracție, iubire care veneau toate prin geamuri și țevi direct în cap și stomac. Și când ieșeau din case ca să se întâlnească în grupuri mari pentru socializare amăgitoare ei mergeau pe străzi și alei mărginite tot de televizoare imense. De fapt, foarte rar, câțiva mai vedeau în spatele sticlelor.

Nașterea lui Luir Kaal a fost mult întârziată. Se știa că el va aduce schimbări în lume, nu toate plăcute de oameni, cele mai multe violente, și moașele și stăpânele noilor vieți din zona aceea au amânat cât au putut venirea lui pe lume. S-a încercat chiar omorârea lui în burta mamei, prin ștrangulare, înecare și otrăvire. Mulți ar fi vrut să reușească asasinatul, nici măcar mama lui nu s-ar fi opus - din motive pe care le vei afla mai târziu, pentru că știau, cei mai experimentați, că o urgie se va abate asupra lor dacă nașterea reușește.

Și mult sânge va curge. Cel mai mult va fi din cel vinovat. Nevinovații vor suferi și ei de sabia lui Luir Kaal, dar vor primi oportunitatea la o viață nouă la care ceilalți nici nu speră.